Burdujeni - Centru

Urc în autobuz.
Iar...
Iar..
Iar.
Aceeași treaptă
Pe care talpa papucului meu
O cunoaște atât de bine.
Autobuzul e gol.
Stă pe loc.
Amandoi așteptăm
Respiram la unison.
La radio: muzică populară
În căști: Pretender.
5 minute.
Roțile se mișcă
Eu mă mișc cu ele.
Călătoria spre Niciunde
A început.
Oamenii apar.
Răsar gălăgioși
Se agită, țipă, ceartă
Distrug orice urmă de câmp,
De spațiu vital.
Soarele apunând ne arată,
Întinzându-și degetele,
calea.
Mă mângâie pe gât.
E plăcut.
Îmi amintește de o piele cunoscută
Încarcată cu suspine.
Stații, frâne
Treapta mea coboară și urcă
Făcându-și menirea
Cu un soi de disperare.
Îmi mut privirea
Și-mi clătesc ochii în iarbă.
Miroase a țigări proaste
Și a scutec murdar.
Mp3-ul m-a părăsit
Aruncându-mă brusc
În toate ființele din jur.
3 sud est... Oh, vai!
Încă o oprire.
Îmi pun geanta pe umar
Îmi accentuez scolioza
Și pășesc spre restul lumii.

Lumi libere

Lumi s-au stins
Și au renăscut
Pentru a nu știu
Câta oară
Când închizând ochii
Soarele și-a lăsat
Timp să caște.
E rebeliune
A unui nou
Fel de întuneric.
E clipa când
E clipa care poate
Deschide o poartă
Care încă nu a fost creată.
Totul pare ca există.
Se mișcă ritmic
Se preface în ceață
Într-o aparentă viață
Riscând păstrarea
Vechiului sens.
Libertatea singura
E îmbracată-n aur.

Aici.

Am nevoie de o gaură în cer

Prin care să cad... iar

Încercând să ajung

La punctul fix

În care nu există nimic

Înafara unui eu. Un Eu.

Deplin. Întreg. Viu.

Îmi deschid cerurile

Ca pe o poartă

Poftind întreaga lume

Să intre,

Creionându-mi o nouă

Realitate.

Aici sus. Sau aici jos.

Aici.

Nu am coordonatele precise.

Nu reușesc să conturez

Noțiuni abstracte

Care să palpeze suflete

Folosidu-se de mâinile noastre.

Plutesc printr-un fel de nori

Jos - sus, jos - sus,

Printr-un fel de vis colorat

Care se derulează

În același ritm

Cu bătăile inimii mele.

Sunt un copil.

Sunt un adult.

Sunt un făt încă nenăscut.

Sunt purtătoare de permis

Pentru visare.

Am reguli stricte

În lumea mea împleticită

Ca limba unui alcoolic,

Ca ațele într-un pulover

Ca vorbele unui bebeluș.

Aici nu se respiră.

Nu se cugetă.

Nu se există...

Filosofatul despre viață

Reprezintă sinucidere

Și gândurile dau naștere

Unor suflete avortate.

Aici libertatea e singura

Limbă vorbită,

Trăită, inspirată, simțită.

Dansăm în cercuri

Ce se rotesc la infint,

Bolborosind cu toții incantații

Ce trezesc suflete amorțite

De aburii unor licori

Zilnic sorbite

Din aerul curat

Al existenței

Acolo sus, în cer.

Înălțare

Nu mai rămâne de făcut
Decât un singur pas.
Nicio întrebare
Nu mai e fără raspuns,
Nicio șoaptă
Nu mai sfâșie
Nicio minte.
Toate drumurile
Și-au găsit calea,
Toate mâinile
S-au prins stâns
Într-o unică îmbrățișare.
Seninul cerului
S-a pogorât
Peste fiecare chip.
Oamenii s-au diluat,
S-au topit
Și unindu-se au născut
Omul.
Nu mai există idei
Nu mai există filosofii
Nimic nu mai are
Nevoie de sens.
Viața, moartea,
Trupul, sufletul
Nu mai înseamnă
Nimic.
Nimeni nu e viu.
Nimeni nu e mort.
Nimeni nu există.
Nimeni există.

Eu sunt femeia

Privește-mă!

Stai, stai,

Nu respira...

În fața mea

Nu ai voie să respiri,

Să te miști

Sau să exiști

În orice fel.

Ești doar un simplu

Privitor.

Așa că, privește-mă

Pentru că

Eu sunt femeia!

Toate gândurile tale

Nu au alt drum

Înafara celui către mine

Tu nu ai alt scop

Tu nu ai altă chemare                                                                                                G+G

Tu nu ai alt sens.

Sunt un ideal

Născut din ideal.

Sunt perfectul amestec

Al sublimului cu lumea

Sunt încununarea

A tot ce există

Și mă cobor

Ca o binecuvântare

Asupra întregii creații.

Caută-mă...

Iar și iar și iar.

Dar nu după ochi,

Nu după buze, păr

Sau lungimea picioarelor.

Găsește-mă!

Eu sunt în tot

Eu sunt tot.

Bucură-te!

Mulțumește cerului

Sărută pământul

Și pleacă-te

Pentru că

Eu sunt Femeia.

Aproape tânăr

Sunt mort.
Am tras chiar în clipa asta
Un ultim val de aer
Adânc, în piept
Dintr-o pereche de căști
Ce-mi ține loc de partitură.
Am inspirat notă cu notă
Declanșându-mi periodic
Câte o tuse supărătoare
Din cauza cheilor sol
Ce-mi rămân prinse în laringe.
Cu foame și cu poftă
Prelungesc respirația
Până la cel mai apropiat infinit.
Încerc să mă mint,
Să-mi spun că trăiesc,
Că ritmul care mi se plimbă
Aiurea prin vase                                                                             G + G
E puls și nu-s
Mișcări din cap
Ale adolescenților
Pe care i-am eliberat în mine.

Sunt bătrân
Dar viu.
Mă tâtâi obosit
Împiedicându-mă mereu
Și călcând pe lângă pași
Ce se prind de amintiri
Croșetate la întâmplare.
Nu-mi mai pot simți
Nimic din vechiul trup.
Doar capul mai pare sa-mi fie
Deasupra unui oarecare tot
Care planează în jurul meu.
Corpul mi-e prins stâns
Într-o menghină
Facută din viața
Pe care nu știu
Să mi-o amintesc.

Mă eliberez de minte
Expir orice urmă de gând
Și de rid
Rămânând în trup.
Sunt liber
Să fiu tânăr.

Bucăți din copilărie

M-am trezit

Într-o dimineață

Pe la 4.

Mă născusem de curând

Și la câteva clipe după

Am început să trăiesc.

Peste o perioadă

M-am oprit.

Mi-am luat copilăria

Și am închis-o

Etanș.

Într-un borcan.

Apoi, cu grijă,

Am pus-o la sterlizat

Ca să nu se strice

Peste iarnă.

După o altă vreme

Trăită

Într-un oarecare vid

Am deschis capacul.

Surpriză!

M-am trezit

Înconjurată de un nor dens

De praf, molii, mucegai.

Uitându-mă în interior

Am vazut

O parte

Putrezită deplin

Și o parte

În plină descompunere.

Cu o pensetă

Am extras

De ici,  de colo,

Ce mai era întreg...

O jucărie,

Un gând,

Ceva pufos,

O bucată de amintire,

Câteva atingeri.

Mai nimic de valoare.

Hm.

Cam trist.

Am rămas cu o copilărie

Îmbibată

Într-un fel de mâzgă

Cu viermi.

Nasol!

Data viitoare

O voi pune

Într-o cutie de tablă.

Poate așa,

Am noroc și se păstrează

Ceva

Mai bine.

G+G

Ofrandă

Aşternuturile
M-au îmbrăţişat
Ca o cămaşă de forţă.
Am respirat cu poftă
Din pernă
Droguri
Ce m-au trimis
În vis.
Apoi am repetat
De mii de ori
Într-un delir
Al voluptăţii
De a dormi.
Un sens propriu
A noţiunii
De orgie şi desfâu
Într-o întreagă
Dimineaţă
În care m-am oferit
Ca ofrandă
Pe altarul zeului meu
Al plăcerii.
Somnul.

Culoare

Mi-am tăiat pe rând
Câte un deget
Ca să-mi stropesc viaţa
Cu culoare.

Am îmbracat-o în roşu
Ca pe o doamnă de Revelion,
Ca pe o prostituată de pe Turzii,
Ca pe Moş Crăciun
Şi acum aştept
Să văd cum se umple
De minunea de a fi.

A fi cum?
A fi ce?

Probabil frumos...
Sau frumoasă?!
Ca o lamă de ras
Pe o piele prea albă,
Ca un film indian,
Ca o ureche
Plină de cercei,
Ca un fir de păr
Pe un sacou impecabil,
Ca un vis adolescentin,
Ca un zâmbet fără dinţi,
Ca un gând
Ce-ţi dă insomnie,
Ca o piesă de Rammstein
Ca o molie în dulap,
Ca o facultate lungă,
Ca un parc fără copaci,
Ca un câine fără stăpân,
Ca un om fără stăpân?
Ca o chitară dezacordată,
Ca un secret
Pe care nu-l mai spui la nimeni,
Ca un râs fără glumă,
Ca un pahar de Cola fără acid,
Ca tine?

Îmi culeg degetele de pe jos
Înainte să vină vreo pisică.

Încerc să învaț... dar

Razele de lumină ale veiozei 

Îmi ling paginile cu scris dezordonat. 

Fiecare literă cu rasfățul ei 

Se gudură pe hârtie ca o pisică. 

O muzică bizară (Arvo Part) mă soarbe 

Trimițând fiori să mă facă solubilă în note. 

Încerc să ignor senzațiile și titlul (Tabula Rasa) 

Spre a-mi chema gândurile acasă 

Și focusa ochii în pagini. 

Fiecare rând apasă greu peste pleoape 

Acum, după vreo zece ore 

În care mi-am trecut foile prin față 

Ca apoi să le stivuiesc în tenculețe 

Construind o ceteate în jurul meu.

 

Mă gândesc la copii din Africa
Și mi-e milă... Atât de milă...
Că-mi dau lacrimile de neputință
Regret și remușcare.
Fir-ar să fie ele de cărți, boli și oameni!

Inside out

M-am trezit de dimineață
Întoarsă pe dos.
Literalmente!
Interiorul mi-a ieșit afară
Făcând schimb cu exteriorul.
Mă prezint expusă
În fața tuturor
Și nimeni nu mai vede
Cum arăt de fapt.
Azi sufletul îi ține loc
Trupului, care a primit,
După 22 de ani,
O pauză.
Oh...
Ce plăcere!
E ca o gură de aer proaspăt
Doar că nu mai am gură
Și aerul nu-mi mai folosește
La nimic.

Aș înțelege

Vreau ca urechile să-mi fie surde
Și ochii să-mi muțească.
Să tai legătura vie
Ce mă ține strâns
Ca un cordon ombilical
Conectată de lume.

Vreau să văd tot în jur
Ca într-un tabolu însuflețit
În care să nu fiu personaj
Iar viața să mi se desfășoare
Oferindu-mi-se ca unui spectator
Într-o veșnică sală de cinema.

Așa aș înțelege.
V-aș înțelege...

Ispită

Un călugăr bătrân și bolnav
Își târâie pașii obosiți
Pe cărări lungi, goale
Pline de oameni triști.
Vântul îi încâlcește barba
Afară e frig și mort
Merge singur, singur
Căutând, căutându-se, căutându-L
Pe poteci, pe păduri,
Prin cer și prin pământ
Alergând
Cu pașii lui
Mici, lenți, târâiți
Dezlănțuind un strigăt
Din piptul bietului om
Ce cu disperare caută
Calea, drumul, omul
Care să-l ducă acasă
N-apoi în chilie.
Sutana îi vâjâie, se sfâșie
Și paru-i e vâlvoi
Se apără cu brațele
Dă din mâini
Umplând văzduhul
Cu deznădejde
Strigă, imploră și luptă.
Întreg Universul îl atacă
Și întreaga lume se zbate în el.
Demonii așteaptă clipa...
Momentul decisiv
În care să pătrundă flămânzi
Printre hainele negre
Să rupă lacomi bucăți
Din întreaga ființă
A bătrânului.
El își aruncă ochii către cer
Lacrimi calde curgându-i
Pe obrajii plini de timp
Suspină făcându-și semnul crucii
Apoi se-apleacă
Ridicându-și toiagul
Și merge lent dar fără teamă
Cu pașii lui
Mici, lenți, târâiți
Spre acasă.