În mare

Marea...
Linistita  
Cuminte
Ca un copil                                                                                                                
Prea mult tinut
În casa                                                                                                                              
Îmi mangaie                                                                                                            
Coapsele.                          
Lent.                                                                                                                        
Fără pasiune                                                                                                  
Fără zbucium.
Nu-și ia libertati
Nu indrazneste
Nici nu simte
Urmă
De dorinta
De revolta.
Spuma îmi ramane
Pe piele
Ca niște dare
Verzi
De săpun
Ieftin.
Nu-i nimic...
Ma asez
Și-mi razbun
Gandurile
Ținute captive
Dându-le drumul
Peste intinderea
De apa.
Se amesteca
Printre algele verzi
Ce plutesc
Atât de aproape
De mal
Zâmbesc norilor
Și sar
Precum peștii
Din cer în marea
De albastru.
Am găurele mici
Pe tot piciorul
Încarcate
De nisip
Și probabil
De ființe mici
Ce se alatura
Intru convietuire
Ființelor mici
Ce deja erau
Acolo.
Încă un pas
Sau doi.
Îmi văd
Gandurile
Departe
Spre orizont.
Respir adanc
Iar sarea umple
Golul rămas
În urma lor.
Apa mi-e
Până la piept
Și până la gât
Și nu mai e.

Burdujeni - Centru

Urc în autobuz.
Iar...
Iar..
Iar.
Aceeași treaptă
Pe care talpa papucului meu
O cunoaște atât de bine.
Autobuzul e gol.
Stă pe loc.
Amandoi așteptăm
Respiram la unison.
La radio: muzică populară
În căști: Pretender.
5 minute.
Roțile se mișcă
Eu mă mișc cu ele.
Călătoria spre Niciunde
A început.
Oamenii apar.
Răsar gălăgioși
Se agită, țipă, ceartă
Distrug orice urmă de câmp,
De spațiu vital.
Soarele apunând ne arată,
Întinzându-și degetele,
calea.
Mă mângâie pe gât.
E plăcut.
Îmi amintește de o piele cunoscută
Încarcată cu suspine.
Stații, frâne
Treapta mea coboară și urcă
Făcându-și menirea
Cu un soi de disperare.
Îmi mut privirea
Și-mi clătesc ochii în iarbă.
Miroase a țigări proaste
Și a scutec murdar.
Mp3-ul m-a părăsit
Aruncându-mă brusc
În toate ființele din jur.
3 sud est... Oh, vai!
Încă o oprire.
Îmi pun geanta pe umar
Îmi accentuez scolioza
Și pășesc spre restul lumii.

Lumi libere

Lumi s-au stins
Și au renăscut
Pentru a nu știu
Câta oară
Când închizând ochii
Soarele și-a lăsat
Timp să caște.
E rebeliune
A unui nou
Fel de întuneric.
E clipa când
E clipa care poate
Deschide o poartă
Care încă nu a fost creată.
Totul pare ca există.
Se mișcă ritmic
Se preface în ceață
Într-o aparentă viață
Riscând păstrarea
Vechiului sens.
Libertatea singura
E îmbracată-n aur.

Aici.

Am nevoie de o gaură în cer

Prin care să cad... iar

Încercând să ajung

La punctul fix

În care nu există nimic

Înafara unui eu. Un Eu.

Deplin. Întreg. Viu.

Îmi deschid cerurile

Ca pe o poartă

Poftind întreaga lume

Să intre,

Creionându-mi o nouă

Realitate.

Aici sus. Sau aici jos.

Aici.

Nu am coordonatele precise.

Nu reușesc să conturez

Noțiuni abstracte

Care să palpeze suflete

Folosidu-se de mâinile noastre.

Plutesc printr-un fel de nori

Jos - sus, jos - sus,

Printr-un fel de vis colorat

Care se derulează

În același ritm

Cu bătăile inimii mele.

Sunt un copil.

Sunt un adult.

Sunt un făt încă nenăscut.

Sunt purtătoare de permis

Pentru visare.

Am reguli stricte

În lumea mea împleticită

Ca limba unui alcoolic,

Ca ațele într-un pulover

Ca vorbele unui bebeluș.

Aici nu se respiră.

Nu se cugetă.

Nu se există...

Filosofatul despre viață

Reprezintă sinucidere

Și gândurile dau naștere

Unor suflete avortate.

Aici libertatea e singura

Limbă vorbită,

Trăită, inspirată, simțită.

Dansăm în cercuri

Ce se rotesc la infint,

Bolborosind cu toții incantații

Ce trezesc suflete amorțite

De aburii unor licori

Zilnic sorbite

Din aerul curat

Al existenței

Acolo sus, în cer.

Înălțare

Nu mai rămâne de făcut
Decât un singur pas.
Nicio întrebare
Nu mai e fără raspuns,
Nicio șoaptă
Nu mai sfâșie
Nicio minte.
Toate drumurile
Și-au găsit calea,
Toate mâinile
S-au prins stâns
Într-o unică îmbrățișare.
Seninul cerului
S-a pogorât
Peste fiecare chip.
Oamenii s-au diluat,
S-au topit
Și unindu-se au născut
Omul.
Nu mai există idei
Nu mai există filosofii
Nimic nu mai are
Nevoie de sens.
Viața, moartea,
Trupul, sufletul
Nu mai înseamnă
Nimic.
Nimeni nu e viu.
Nimeni nu e mort.
Nimeni nu există.
Nimeni există.

Eu sunt femeia

Privește-mă!

Stai, stai,

Nu respira...

În fața mea

Nu ai voie să respiri,

Să te miști

Sau să exiști

În orice fel.

Ești doar un simplu

Privitor.

Așa că, privește-mă

Pentru că

Eu sunt femeia!

Toate gândurile tale

Nu au alt drum

Înafara celui către mine

Tu nu ai alt scop

Tu nu ai altă chemare                                                                                                G+G

Tu nu ai alt sens.

Sunt un ideal

Născut din ideal.

Sunt perfectul amestec

Al sublimului cu lumea

Sunt încununarea

A tot ce există

Și mă cobor

Ca o binecuvântare

Asupra întregii creații.

Caută-mă...

Iar și iar și iar.

Dar nu după ochi,

Nu după buze, păr

Sau lungimea picioarelor.

Găsește-mă!

Eu sunt în tot

Eu sunt tot.

Bucură-te!

Mulțumește cerului

Sărută pământul

Și pleacă-te

Pentru că

Eu sunt Femeia.

Aproape tânăr

Sunt mort.
Am tras chiar în clipa asta
Un ultim val de aer
Adânc, în piept
Dintr-o pereche de căști
Ce-mi ține loc de partitură.
Am inspirat notă cu notă
Declanșându-mi periodic
Câte o tuse supărătoare
Din cauza cheilor sol
Ce-mi rămân prinse în laringe.
Cu foame și cu poftă
Prelungesc respirația
Până la cel mai apropiat infinit.
Încerc să mă mint,
Să-mi spun că trăiesc,
Că ritmul care mi se plimbă
Aiurea prin vase                                                                             G + G
E puls și nu-s
Mișcări din cap
Ale adolescenților
Pe care i-am eliberat în mine.

Sunt bătrân
Dar viu.
Mă tâtâi obosit
Împiedicându-mă mereu
Și călcând pe lângă pași
Ce se prind de amintiri
Croșetate la întâmplare.
Nu-mi mai pot simți
Nimic din vechiul trup.
Doar capul mai pare sa-mi fie
Deasupra unui oarecare tot
Care planează în jurul meu.
Corpul mi-e prins stâns
Într-o menghină
Facută din viața
Pe care nu știu
Să mi-o amintesc.

Mă eliberez de minte
Expir orice urmă de gând
Și de rid
Rămânând în trup.
Sunt liber
Să fiu tânăr.