Procente

Nu stiu exact care e scopul vietii...dar tind sa cred ca o anumita parte din ea e destinata descoperirii sau mai degraba conturarii, unei variante a eului nostru cat mai aproape de perfectiune.
Totusi cat la suta suntem noi insine si cat la suta suntem ceea ce ne face sa devenim educatia, mediul, faptul ca ne temperam, controlam, abtinem si poate, prefacem?
Oare cum as fi eu in starea mea cea mai pura, reala, fara nici un fel de influente? Oare echilibrul ar fi mai usor de atins daca as fi in forma mea reala sau tocmai modelarea pe care o suport obedienta si in mare parte, inconstienta ma impinge cumva spre o treapta ce urca spre un ceva?
Totusi daca omul nu ar fi "un animal social" am mai fi oameni? Probabil am fi un fel de fapturi minunate...dar singure...complet singure...si atunci nu am putea fi incadrati nici macar in regnul animal.
In fond, daca stau sa ma gandesc, nici nu e nevoie de oameni pentru schimbarile din noi.Vederea unei plante, atingerea unei fulg sau a vantului,  fiecare detaliu aparent insignifiant ne modifica macar cu o farama...
Si atunci ca sa traim o varianta a noastra primordiala (nu cred ca e bun cuvantul)..a...pura (mm...) ar insemna sa traim intr-un fel de vid.Dar care ar putea fi sensul?

The Seeker - Norvhic Austria