Înălțare

Nu mai rămâne de făcut
Decât un singur pas.
Nicio întrebare
Nu mai e fără raspuns,
Nicio șoaptă
Nu mai sfâșie
Nicio minte.
Toate drumurile
Și-au găsit calea,
Toate mâinile
S-au prins stâns
Într-o unică îmbrățișare.
Seninul cerului
S-a pogorât
Peste fiecare chip.
Oamenii s-au diluat,
S-au topit
Și unindu-se au născut
Omul.
Nu mai există idei
Nu mai există filosofii
Nimic nu mai are
Nevoie de sens.
Viața, moartea,
Trupul, sufletul
Nu mai înseamnă
Nimic.
Nimeni nu e viu.
Nimeni nu e mort.
Nimeni nu există.
Nimeni există.

Eu sunt femeia

Privește-mă!

Stai, stai,

Nu respira...

În fața mea

Nu ai voie să respiri,

Să te miști

Sau să exiști

În orice fel.

Ești doar un simplu

Privitor.

Așa că, privește-mă

Pentru că

Eu sunt femeia!

Toate gândurile tale

Nu au alt drum

Înafara celui către mine

Tu nu ai alt scop

Tu nu ai altă chemare                                                                                                G+G

Tu nu ai alt sens.

Sunt un ideal

Născut din ideal.

Sunt perfectul amestec

Al sublimului cu lumea

Sunt încununarea

A tot ce există

Și mă cobor

Ca o binecuvântare

Asupra întregii creații.

Caută-mă...

Iar și iar și iar.

Dar nu după ochi,

Nu după buze, păr

Sau lungimea picioarelor.

Găsește-mă!

Eu sunt în tot

Eu sunt tot.

Bucură-te!

Mulțumește cerului

Sărută pământul

Și pleacă-te

Pentru că

Eu sunt Femeia.

Aproape tânăr

Sunt mort.
Am tras chiar în clipa asta
Un ultim val de aer
Adânc, în piept
Dintr-o pereche de căști
Ce-mi ține loc de partitură.
Am inspirat notă cu notă
Declanșându-mi periodic
Câte o tuse supărătoare
Din cauza cheilor sol
Ce-mi rămân prinse în laringe.
Cu foame și cu poftă
Prelungesc respirația
Până la cel mai apropiat infinit.
Încerc să mă mint,
Să-mi spun că trăiesc,
Că ritmul care mi se plimbă
Aiurea prin vase                                                                             G + G
E puls și nu-s
Mișcări din cap
Ale adolescenților
Pe care i-am eliberat în mine.

Sunt bătrân
Dar viu.
Mă tâtâi obosit
Împiedicându-mă mereu
Și călcând pe lângă pași
Ce se prind de amintiri
Croșetate la întâmplare.
Nu-mi mai pot simți
Nimic din vechiul trup.
Doar capul mai pare sa-mi fie
Deasupra unui oarecare tot
Care planează în jurul meu.
Corpul mi-e prins stâns
Într-o menghină
Facută din viața
Pe care nu știu
Să mi-o amintesc.

Mă eliberez de minte
Expir orice urmă de gând
Și de rid
Rămânând în trup.
Sunt liber
Să fiu tânăr.

Bucăți din copilărie

M-am trezit

Într-o dimineață

Pe la 4.

Mă născusem de curând

Și la câteva clipe după

Am început să trăiesc.

Peste o perioadă

M-am oprit.

Mi-am luat copilăria

Și am închis-o

Etanș.

Într-un borcan.

Apoi, cu grijă,

Am pus-o la sterlizat

Ca să nu se strice

Peste iarnă.

După o altă vreme

Trăită

Într-un oarecare vid

Am deschis capacul.

Surpriză!

M-am trezit

Înconjurată de un nor dens

De praf, molii, mucegai.

Uitându-mă în interior

Am vazut

O parte

Putrezită deplin

Și o parte

În plină descompunere.

Cu o pensetă

Am extras

De ici,  de colo,

Ce mai era întreg...

O jucărie,

Un gând,

Ceva pufos,

O bucată de amintire,

Câteva atingeri.

Mai nimic de valoare.

Hm.

Cam trist.

Am rămas cu o copilărie

Îmbibată

Într-un fel de mâzgă

Cu viermi.

Nasol!

Data viitoare

O voi pune

Într-o cutie de tablă.

Poate așa,

Am noroc și se păstrează

Ceva

Mai bine.

G+G