Încerc să învaț... dar

Razele de lumină ale veiozei 

Îmi ling paginile cu scris dezordonat. 

Fiecare literă cu rasfățul ei 

Se gudură pe hârtie ca o pisică. 

O muzică bizară (Arvo Part) mă soarbe 

Trimițând fiori să mă facă solubilă în note. 

Încerc să ignor senzațiile și titlul (Tabula Rasa) 

Spre a-mi chema gândurile acasă 

Și focusa ochii în pagini. 

Fiecare rând apasă greu peste pleoape 

Acum, după vreo zece ore 

În care mi-am trecut foile prin față 

Ca apoi să le stivuiesc în tenculețe 

Construind o ceteate în jurul meu.

 

Mă gândesc la copii din Africa
Și mi-e milă... Atât de milă...
Că-mi dau lacrimile de neputință
Regret și remușcare.
Fir-ar să fie ele de cărți, boli și oameni!

Inside out

M-am trezit de dimineață
Întoarsă pe dos.
Literalmente!
Interiorul mi-a ieșit afară
Făcând schimb cu exteriorul.
Mă prezint expusă
În fața tuturor
Și nimeni nu mai vede
Cum arăt de fapt.
Azi sufletul îi ține loc
Trupului, care a primit,
După 22 de ani,
O pauză.
Oh...
Ce plăcere!
E ca o gură de aer proaspăt
Doar că nu mai am gură
Și aerul nu-mi mai folosește
La nimic.

Aș înțelege

Vreau ca urechile să-mi fie surde
Și ochii să-mi muțească.
Să tai legătura vie
Ce mă ține strâns
Ca un cordon ombilical
Conectată de lume.

Vreau să văd tot în jur
Ca într-un tabolu însuflețit
În care să nu fiu personaj
Iar viața să mi se desfășoare
Oferindu-mi-se ca unui spectator
Într-o veșnică sală de cinema.

Așa aș înțelege.
V-aș înțelege...

Ispită

Un călugăr bătrân și bolnav
Își târâie pașii obosiți
Pe cărări lungi, goale
Pline de oameni triști.
Vântul îi încâlcește barba
Afară e frig și mort
Merge singur, singur
Căutând, căutându-se, căutându-L
Pe poteci, pe păduri,
Prin cer și prin pământ
Alergând
Cu pașii lui
Mici, lenți, târâiți
Dezlănțuind un strigăt
Din piptul bietului om
Ce cu disperare caută
Calea, drumul, omul
Care să-l ducă acasă
N-apoi în chilie.
Sutana îi vâjâie, se sfâșie
Și paru-i e vâlvoi
Se apără cu brațele
Dă din mâini
Umplând văzduhul
Cu deznădejde
Strigă, imploră și luptă.
Întreg Universul îl atacă
Și întreaga lume se zbate în el.
Demonii așteaptă clipa...
Momentul decisiv
În care să pătrundă flămânzi
Printre hainele negre
Să rupă lacomi bucăți
Din întreaga ființă
A bătrânului.
El își aruncă ochii către cer
Lacrimi calde curgându-i
Pe obrajii plini de timp
Suspină făcându-și semnul crucii
Apoi se-apleacă
Ridicându-și toiagul
Și merge lent dar fără teamă
Cu pașii lui
Mici, lenți, târâiți
Spre acasă.