În trup

Și pielea mă respinge,
Fâșii se rupe de pe carne
Scârbită parcă de boli ce nu o privesc.

Mă mișc spasmodic
Într-un dans al înalțării.
Brațele mi se întind
Ca apoi să se lovească dur
De corpul meu ce le stă în cale.
Picioarele au o minte proprie
Și se îndoaie ritmic
Mă îngenunchiază...
Ca într-o clipă să se arunce.
Cu tot cu mine.
Dar trunchiul...
Trunchiul e cel mai înrobit.
Se zbate sperând să scape de bătăi.
Tremură, luptă, aproape urlă,
Dorind să se elibereze de sine.

Îmi privesc strigătul
Și văd cum izbește coastele.
E prins ca într-o cușcă.
Aleargând prin vene, căutând ieșirea...
Zadarnică goană.