Poezie

Uitandu-ma printre chestii mai vechi scrise de mine, am dat peste o poezioara.Era facuta pentru un concurs, dar nu a mai ajuns la destinatie.Nu mai stiu de ce.Oricum,e fara importanta.
Trebuia sa ne imaginam o continuare pentru niste versuri de Dan Sociu.

„14:30, fiica mea doarme.
Fetitele care i-au fabricat pijamalele
Sforaie usr
La celalalt capat al lumii.”
S-a facut liniste.
In jur e intuneric si e gol.
Brusc, Nimicul a prins viata
Se uita cu ochii mari
Asteptand momentul...
Copilele se misca usor
In patul lor, de pe nor.
Vantul adie, mangaindu-le suav
Iar ele se trezesc si bat din palme.
17:45, fiica mea nu mai doarme.
Bataia a trezit-o.
Se uita in jur,
Si incearca sa priceapa.
Parea atat de real...
Dar a trecut.
Visele ei isi schimba directia
Si se indreapta cu pasi rapizi
Spre Universul paralel in care traieste.
Are doar 6 ani...
Deci inca mai are voie.
Noi toti ne-am departat treptat...
Si am uitat.
21:50, fiica mea doarme.Iar.
O privesc discret
Si ii vad respiratia sacadata.
A lasat o urma pe aer.
Ochii ei mari sunt inchisi,
Iar buzele i se misca
Intr-un dialog cu necunoscutul.
Ma uit uimit si ma intreb,
Cum am putut ajuta la crearea acestei fiinte.
Buclele-i cad usor peste obraz
Iar eu privesc si ma delectez
Cu acest peisaj.
Perfectiunea a devenit lichida
Iar fetita mea, a baut-o.
Ma intreb, pe ce taram se mai afla?
Cu cine vorbeste, asa in soapta?
Cand eram mic si eu vedeam...
Dar am uitat...
Si nu m-a mai interesat.
Incerc sa-mi amintesc o frantura
Dar nimic...
In capul meu parca s-a golit.
Am devenit preocupat
De ceva mai important.
Cum am putut?
Imi pare rau...
Iar capu-i cade greu
Si-adoarme.
E iar copil
Si canta si danseaza,
E minunat...
Nu crede ca viseaza.