Albinoni - Adagio

...plutesc...

Fragmente

Copacul acela batran e cel mai frumos copac batran pe care l-ai vazut vreodata.Chiar daca e mort.
Si ochii aceia mari sunt cei mai tristi.Tocmai pentru ca sunt vii.

Sunt tanara...sunt tanara.Nu am nevoie de mai multe degete decat am ca sa-mi numar anii.

Vreau sa-ti scriu in minte...in suflet..ca intr-un carnetel...sa-ti scriu TOT si apoi...sa-mi spui si mie ce ti-am scris.

Sunt vie...si am obosit.

Biletel de la mama

" POTI FACE ORICE FACE ALTCINEVA, DOAR CA TU O FACI MAI BINE!"
                                                                                                                              MAMA

E luni

Muzica... racoare... oboseala... bere... carti... servetele.. luni... viata... oameni... liniste.eu.

E sambata si toamna

Ma plang si mi se pare greu...Simt cum cei din jur asteapta ca din clipa-n clipa sa clachez, sa spun ca-mi pare rau ca am ales asta si ca sunt aici.Dar nu... chiar daca e mult si obositor, e si plin de farmec.Un farmec pe care poate doar eu il gasesc.
Stam patru fete intr-o camera, in liniste deplina, fiecare pe patul ei, absorbite in lecturi despre profunzimile corpului uman.In jurul nostru sunt zeci de carti, caiete, atlase, foi, oase si cani cu ceai si cafea.Si pentru un plus de farmec mai sunt si sute de servetele dovada a racelii ce nu ne-a crutat oricat de studente la medicina am fi noi.
Afara e innorat si frig, iar miscarile copacilor in ritmul vantului ne mai fura periodic atentia.
Eh..si desi poate anormal, toate astea imi dau o stare de spirit foarte buna...Poate sunt naiva si prostuta dar mi se pare ca au un sens...un scop.
Si nu...nu contest ca mi-ar placea sa fiu acum intr-o sala de cinema sa vad filmele din cadrul festivalului (Comedy Cluj), sau la o cafea cu o mana de prieteni voiosi...dar imi asum decizia si sper ca nu e in zadar.
Acum ma intorc la oasele mele (ma rog...nu ale mele...ale altcuiva) si la carti. ...:)

Goran Bregovic - Dreams

PAgagNINI

Dragut... chiar foarte...

04.08.2011 - 12:12 AM

Inima-mi bate in ritm cu sunetul de violoncel.Fiecare celula vibreaza impreuna cu arcusul.
Intr-un fundal indepartat aud o voce slaba repetand cursuri de anatomie...se pierde in muzica ce ma cuprinde.
As vrea sa fac ceva... sa ma opresc din simplul ascultat.Cartea pe care o citesc de cateva zile ma asteapta rabdatoare si dornica la cativa centimetrii.Dar muzica... ah muzica asta...ma tine ca intr-o vraja, in incapacitatea de a ma desprinde...
Si da... Eu am o problema cu desprinsul...cu renuntatul...Dar asta-i din alt vis.Cel pe care-l traiesc acum e din alta sfera.Mai putin reala.Sau nu...la fel de reala, doar ca de alta natura.
In fine...ma pierd in cuvinte...Mai bine nu fac ceva...altceva...Ascult si e cat se poate de suficient.

Apocalyptica - Conclusion