Înainte de somn

Îmi voi închide între așternuturi
Toate semnele de întrebare
Dăruindu-le ca ofrandă
Zeului ce mă poartă în fiecare
Noapte
Spre lumea viselor.
Plecându-mi capul pe pernă
Fac o închinăciune
Implorându-l
Să mă protejeze de ispita
De a rămâne-n vis.

Desen

M-am întins pe o foaie
Goală, albă
de hârtie.
Aștept să-ți faci curaj
Conturându-mi finalul
Cu două mișcări de creion.
Sunt linii și umbre
Ce mă nasc
Într-un nou eu
Special creat pentru tine.
Din tine.
Aștept ca degetele tale
Să-mi netezească
Fiecare arcuire
Creând un ideal
Dintr-o idee
Plantată cu cărbune
Pe o foaie
Goală, albă.

Vino

Vino să ne îmbrăcăm curați în iarnă

Să respirăm în ger

Fiecare căldura celuilalt.

Vino să alergăm prin zăpadă

Ca și cum ar fi prima oară

Când o simțim fierbinte.

Vino să ne topim în ninsoare

Și ninsoarea în noi

Ca să fim oameni de zăpadă.

În ploaie

Apă căzând peste apă

Unindu-se într-o îmbrațișare.

Piele peste piele

Imitând strop cu strop

Fiecare gest de mângâiere al ploii.

Miros de pământ ud și sudoare.

Oameni adulmecă

Parfumul sfintei invidii.

Amfiteatrul

Afară plouă
Punând accent
Pe fiecare strop.
Băncile scârțâie
În semn de protest
Noi generații
Șoptesc
De parcă-s neoprite
De zeci
De ani.
Din păr lung
Curg
Picături prin haine.
Frisoane...
Miroase a toamnă
Și-a lemn ud.
Neoanele pâlpâie
Ritmic
Tinând ison
Glasurilor plictisite
Meselor murdare
Ce poartă dovezi
În urme de pix.
E frig...
E tare.
Geaca din imitație
Strânsă
Peste halat
Parcă n-ar fi.
9 A.M.

Pe altar

Singură.
Ca o păpușă într-o cutie.
Aștept tăcută
Un fel de izbăvire
Condensată într-o clipă.
Mă închin ție,
Oferindu-ți tot.
Tot ce am sau aș fi putut avea.
Mă rup bucăți
Și ți le dau…
Pe rând, pe fiecare.
Ești liber să le păstezi
Sau se le asezi așa cum vrei…
Să mă creezi,
Să mă recreezi,
Ca pe-o bucată de lut proaspăt
Modelându-mă,
Să prind viață iar
În mâinile tale.
M-am dăruit ție…
primește-mă!

Awesome song

Sensul vieții?

Învățând petru examenul la genetică trăiesc o continuă fascinație și uimire. Suntem absolut extraordinari (nu e cel mai bun cuvânt ținând cont că vorbesc despre toți oamenii, deci mai bine aș spune că suntem absolut ordinari într-un sens la superlativ).
Ceea ce citesc eu acum îmi spune și explică faptul că organismul lucrează în defavoarea noastră pentru un bine suprem al populației. Care e sensul? De unde atata altruism genetic programat? Am descoperit astfel menirea fiecărui individ, ca fiind adânc implantată în fiecare celulă a noastră? Să fie ăsta sensul vieții, contribuția fiecăruia dintre noi la evoluția omenirii și nicidecum aspirații egocentriste precum dezvoltarea proprie (asta desigur, atata timp cât nu contribuie la progresul speciei) ? Oare răspunsul de mii de ani căutat să fi fost în tot acest timp în noi, la propriu, imprimat în gene?

Tu

Nu ai ochi
Nu ai mâini
Nu ai suflet.
Ești doar gânduri...

11:11 AM

Sâmbătă dimineața, după un nemaiîntalnit somn de 8 ore...

Ceai negru cu lapte, "Povestașul" lui Mario Vargas Llosa, căști în urechi cu muzici frumoase...

Pare un început de zi promițător :)

Luiza Zan

http://www.youtube.com/watch?v=lcxjhsIsjyo&list=RD0210J2gi6pZKc

If it's true...

Sărut

Sărutul e ca o meditație.
O rugăciune cu limba
Îmbibată în salivă și fiori.

Absorbit

Să te omor?
E ca și cum te-aș ține în palme
Eu, un Dumnezeu de împrumut.
Să te strivesc?
Aș putea să te las să zbori...
Te vei zdrobi la prima adiere de vânt?

Mi-aș tăia mâinile
Să scap de povara corpului tău (mic)
Dar sufletul îmi tremură de dezgust.
Te-ai infiltrat în trupul meu ca un parazit.
Te-aș scoate rupând bucăți din mine
Dar va rămâne oare ceva după?
Dacă tu... ești eu?

Scrum

Mi-am aruncat ochii în scrum

Sperând să te găsesc

Printre penele unei păsări.

Nu era decât fumul unei țigări

Sărutată de buzele tale,

Ce se prefacea unduindu-se

A fi un spirit

Ce-ar fi putut sa-ți aparțină.

Zadarnic am privit focul

Așteptându-i viața...

Din miros de ars

Nu cresc aripi.

Thrice - The Lion And The Wolf

Sunt vie

Îmi bate inima în stomac.

Apoi se mută-n gât

Și-apoi o simt pe toată

Pulsându-mi în palme.

Sunt o celulă. Una singură...

Singura de fapt.

Îmi țin în mâini tot ce sunt

Și-aștept să mă divid.

Ai putea fi a doua mea celulă...

Dar nu ești.

Inspir.Expir.Inspir.Expir.

Nu mai sunt nici celulă

Căci mi-am pierdut rostul.

Sunt lumină amestecată

Cu cel mai negru întuneric.

Sunt zbor. Sunt vânt.

Sunt o bătaie din aripi.

Sunt aerul

Pe care acum l-ai tras în plămâni.

Intru și ies din tine.

Simte-mă!

Eugenie

http://www.project-syndicate.org/commentary/the-risks-of-mitochondrial-research-in-the-uk-by-donna-dickenson