31 octombrie 2009
29 octombrie 2009
28 octombrie 2009
27 octombrie 2009
Copacul sau toamna... nu m-am hotarat
Picaturi mari izbesc violent ultimele frunze agatate de pomi.Copacul moare treptat, in fiecare zi, cate putin, renuntand incet, ca un bolnav de cancer, la cate o bucata din podoaba lui.
Ii plang de mila.Si totusi, lui sau mie?!
Caci el, an de an, primeste o noua sansa.Moare si invie, o ia de la capat iar si iar si iar.Pentru mine e ireversibil.
Dar daca stau sa ma gandesc, nu e adevarat.
Eu si el suntem atat de asemanatori (am putea fi una).Fiecare dintre noi e insemnat pe vecie, odata cu trecerea timpului(acest element atat de relativ si absurd).Copacul primeste un cerc ca dovada de nesters.Eu...nu stiu ce, dar in mod cert, si eu capat de la Univers ceva ce nu poate fi inlaturat.
Revenind, ma uit iar pe fereastra si incerc sa descriu, caci astfel, lasandu-mi gandurile sa zboare spre filozofii absurde, ma pierd pe carari prea inodate pentru capacitatea mea, din prezent, de a le desface.
Afara ploua in continuare.Ma gandesc la toamna lui Bacovia.Nu ca as fi eu depresiva, dar e doar noroi cat vezi cu ochii.
Frunzele zboara aiurea fara un ritm bine stabilit, parca ar lua parte la un concert rock si ar simti muzica neauzita fiecare in felul ei.
Cerul plumburiu s-a intunecat treptat si a devenit negru, odata cu venirea noptii.
Ma gandesc inca la copacul acela.In felul asta, pana dimineata va fi chel, si va ramane infrigurat, asteptand nerabdator izbavirea primaverii.
Aici nu suntem la fel.Eu am sansa de a sta in casa, la cald, dar pentru asta (impreuna cu o alta serie de aparente favorizari) platesc scump, fiindu-mi mult mai greu sa aspir la un final, al sfarsitului, fericit.
Iar incep cu aberatii create de mintea mea plina de intrebari existentiale...
Geamurile au transpirat.Nu mai vad bine, si le deschid.Miroase a ploaie.Rece.A venit toamna.Aia adevarata, ce ne arata ca trebuie sa ne pregatim pentru tot.
Maine ma voi intalni iar cu el, cu copacul, ce ma va astepta nemiscat, sper.
Poate nu i s-au terminat sansele.Poate nu i s-au terminat nici frunzele.Poate mai are sperante...
Ii plang de mila.Si totusi, lui sau mie?!
Caci el, an de an, primeste o noua sansa.Moare si invie, o ia de la capat iar si iar si iar.Pentru mine e ireversibil.
Dar daca stau sa ma gandesc, nu e adevarat.
Eu si el suntem atat de asemanatori (am putea fi una).Fiecare dintre noi e insemnat pe vecie, odata cu trecerea timpului(acest element atat de relativ si absurd).Copacul primeste un cerc ca dovada de nesters.Eu...nu stiu ce, dar in mod cert, si eu capat de la Univers ceva ce nu poate fi inlaturat.
Revenind, ma uit iar pe fereastra si incerc sa descriu, caci astfel, lasandu-mi gandurile sa zboare spre filozofii absurde, ma pierd pe carari prea inodate pentru capacitatea mea, din prezent, de a le desface.
Afara ploua in continuare.Ma gandesc la toamna lui Bacovia.Nu ca as fi eu depresiva, dar e doar noroi cat vezi cu ochii.
Frunzele zboara aiurea fara un ritm bine stabilit, parca ar lua parte la un concert rock si ar simti muzica neauzita fiecare in felul ei.
Cerul plumburiu s-a intunecat treptat si a devenit negru, odata cu venirea noptii.
Ma gandesc inca la copacul acela.In felul asta, pana dimineata va fi chel, si va ramane infrigurat, asteptand nerabdator izbavirea primaverii.
Aici nu suntem la fel.Eu am sansa de a sta in casa, la cald, dar pentru asta (impreuna cu o alta serie de aparente favorizari) platesc scump, fiindu-mi mult mai greu sa aspir la un final, al sfarsitului, fericit.
Iar incep cu aberatii create de mintea mea plina de intrebari existentiale...
Geamurile au transpirat.Nu mai vad bine, si le deschid.Miroase a ploaie.Rece.A venit toamna.Aia adevarata, ce ne arata ca trebuie sa ne pregatim pentru tot.
Maine ma voi intalni iar cu el, cu copacul, ce ma va astepta nemiscat, sper.
Poate nu i s-au terminat sansele.Poate nu i s-au terminat nici frunzele.Poate mai are sperante...
20 octombrie 2009
Rezumatul timpului
In momentul de fata am doua alternative:
1.Sa-mi fac tema la romana
2.Sa nu-mi fac tema la romana si in loc sa fac orice altceva.
Hmm...Ce sa fac?Ce sa fac?!
Drept consecinta, dupa decizia dificila pe care am luat-o, m-am gandit sa fac un rezumat al ultimelor luni pe care le-am trait.
Doi, trei, si:
Am mers, m-am intors, m-am plimbat, am stat, am ras, am dormit, am citit, am hoinarit, am zambit, n-am zambit, am incercat sa ma bucur.The end.
Acum dovezi:
1.Sa-mi fac tema la romana
2.Sa nu-mi fac tema la romana si in loc sa fac orice altceva.
Hmm...Ce sa fac?Ce sa fac?!
Drept consecinta, dupa decizia dificila pe care am luat-o, m-am gandit sa fac un rezumat al ultimelor luni pe care le-am trait.
Doi, trei, si:
Am mers, m-am intors, m-am plimbat, am stat, am ras, am dormit, am citit, am hoinarit, am zambit, n-am zambit, am incercat sa ma bucur.The end.
Acum dovezi:
19 octombrie 2009
Mai sunt
A trecut mai mult de o luna de cand nu am mai scris nimic...
Mi s-au intamplat multe. Am mai inteles cate ceva, m-am pierdut in alte domenii.Totusi, privind obiectiv, nimic major nu mi-a dat lumea peste cap.Deci, inca astept :).
As putea, acum, sa incep un sir nesfarsit de ganduri si cugetari profunde.Hm...Totusi o las pe data viitoare.Nu de alta, dar am inghetat si mai bine ma bag in pat cu o cana de vin fiert :>.
!Observatie!-Imi plac la nebunie semnele de punctuatie.
Mi s-au intamplat multe. Am mai inteles cate ceva, m-am pierdut in alte domenii.Totusi, privind obiectiv, nimic major nu mi-a dat lumea peste cap.Deci, inca astept :).
As putea, acum, sa incep un sir nesfarsit de ganduri si cugetari profunde.Hm...Totusi o las pe data viitoare.Nu de alta, dar am inghetat si mai bine ma bag in pat cu o cana de vin fiert :>.
!Observatie!-Imi plac la nebunie semnele de punctuatie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)